Fashionista

Hello!

De când mă știu îmi place să văd, să ascult, să observ în tăcere. Simt vizual și auditiv! Uneori cuvintele strică toată magia unui moment. Sunt de prisos! Așa că, dacă mă vedeți mută de multe ori, veți știi de ce tac. 😁

Urmăresc moda deși nu sunt o fashionistă. Hainele, machiajul și felul cum ne aranjăm părul spun o poveste care-i doar a noastră, sau așa cred eu. Și îmi plac poveștile frumoase, autentice. Nu țin neapărat să fiu în trend sau să port nu știu ce marcă. Mă interesează cum mă îmbracă hainele, cum mă reprezintă. Îmi place să mă simt relaxată în ele. Să mă simt EU. Factori importanți în alegerea hainelor sunt: materialul, culoarea și modelul. Îmi place să le probez, să le pipăi. Fără probă, nu merge! Și îmi place să fac singură asta, fără vreo influență externă. Singura persoana acceptată în acest ritual este fiică-mea. Ea mă citește mai bine decât o fac eu. Oglinda mai curată decât ea nu există!😊

Suntem artiștii propriei vieți. De ce să lăsăm pe altcineva să spună cine suntem, cu ce să ne îmbrăcăm, ce să simțim, ce ne face bine sau ce ne place? Nu este viața noastră? Poate greșim, de o mie una ori, chiar, însă doar așa învățăm sa fim noi.

Am găsit o sursă bună de inspirație:  Pinterest. Vă prezint niște povesti de vară care îmi plac foarte mult. Atenție! Fiecare piesa în parte, luată singular, poate nu ar însemna nimic fără întreg! Tocmai de asta am spus: POVESTI. Uitați-vă la atitudine, corp, păr, accesorii, încălțăminte. Totul este lejer, firesc, se îmbină armonios! Îmi crează un sentiment plăcut. 

PS: Nu contează vârsta sau mărimea!😘😘😘

Vitamin C Suspension 23% + HA Spheres 2% TO

Hello!

Astăzi vă povestesc despre vitamina C. Cred că toată lumea știe că Vitamina C este un antioxidant puternic, atât intern cât și extern. 

Proprietati:

– contribuie la stimularea producției de colagen

– reduce inflamația și iritația, ambele cauzând daune pielii
– estompează petele roșii post acneice prin îmbunătățirea răspunsului natural de vindecare a pielii
– îmbunătățește eficiența produsului de protecție solară și sporește mecanismul de apărare a pielii contra razelor UV

Până acum nu am folosit niciun ser concentrat cu vitamina C. In primul rând este un ingredient foarte sensibil la lumină și aer, adică oxideazâ foarte repede. Dacă vă luați cremă la borcan cu vitamina C și nu o folosiți foarte repede, valoarea vitaminei C din crema va fi egală cu 0. În al doilea rând, în combinații cu anumite ingrediente, devine inactivă și  rămâne doar numele de vitamina C în cremă. Brandurile pe care le respect și țin cont de toate aceste aspecte, sunt foarte scumpe. Intern, însă, am folosit suplimente cu vitamina C, destul de des.

Există multe articole de specialitate. Aveți mai jos niște link-uri interesante:

http://pasagera.ro/solutii-pentru-pete-vitamina-c.html

http://www.paulaschoice.com/expert-advice/skincare-advice/anti-aging-wrinkles/how-does-vitamin-c-help-skin.html

https://www.dermnetnz.org/topics/topical-vitamin-c/

http://www.paulaschoice.ro/blog/cum-ajuta-vitamina-c-pielea/
Descoperind Vitamin C Suspension 23% +  HA Spheres 2% la The Ordinary, la un preț mai mult decât rezonabil în Farmacia Tei, mi-am zis: „De ce nu? Hai să o încerc.”

http://theordinary.com/product/rdn-vitamin-c-suspension-23pct-ha-spheres-2pct-30ml

Textura este destul de ciudată, granulată. Seamănă cu o crema exfoliantă. M-am obisnuit cu ea. Nu are parfum, alcool și alți iritanți. Inițial am folosit crema singură, seara, însă simțeam cum mă pișca pielea, așa cum scriu, de altfel, și ei în prospect. Am început să o amestec cu serul Acid Hyaluronic 2% TO până s-a obișnuit pielea. Acum o suport direct. Nu mi-a cauzat nicio reacție neplăcută, tenul arată bine dimineața. Să văd în timp ce efecte are.

Nu o recomand tenurilor foarte sensibile sau cu rozacee. Exista formule mai light tot la The Ordinary.

– Ascorbyl Glucoside Solution 12% – formulă mai concentrată

– Magnesium Ascorbyl Phosphate 10%  – formulă mai light

Kisses!😘

Pielea mea…

Hello!

Am învățat să-mi urmăresc corpul, să-l ascult, să-l iubesc și să-l accept. Și mă adaptez la nevoile lui. Nu a fost mereu așa. Am o întreaga istorie în ceea ce privește îngrijirea pielii mele.

Am un ten mixt spre gras (vara mai ales, în zona T – frunte, nas, bărbie), cu tendințe acneice. Sufăr și de hiperpigmentație, cu toată protecția solară. Încă din perioada pubertății am început să fiu complexată de cum arată pielea mea. Mă gândeam: „Doamne, nu puteai să-mi dai și mie o piele perfectă!” Ei, uite că nu putea! Dumnezeu nu trebuia să stea drept în fața mea! La loc comanda! Ha-ha! Ce ştiam eu? Aveam niște lecții de învățat pe care le-am învățat, cam greu, ce-i drept! Despre ce vă mai scriam eu acum?

În toată nebunia asta, nu m-am gândit că am si ceva de câștigat de pe urma tenului meu „grăsuț”. Se ridează mult mai greu, el, tenul gras. Eheee!

Am început cu săpun, Apidermin, Lăptișor de matca și Doina, pt că pe vremea aceea doar atât se găsea pe la noi, pe la țară (Mda, sunt țărancă, de fel!). Mai aveam la îndemână niște mălai, gălbenuș de ou, miere și tot felul de măști cu fructe de sezon. Am făcut destule prostii. Dacă auziți de măști cu roșii, căpșuni, zmeură, morcovi, lămâi, portocale și alte minunății, lăsați-o baltă! Riscați să vă iritați pielea urât. Știu că nu ne lăsăm. Noi trebuie să încercăm. Nu știm exact de ce, însă TREBUIE! Eu am o scuză. Pe vremea aceea, îngrijirea pielii era folclor și atât! Acum nu prea mai aveți scuze, decât un pic de masochism.

Așa! A venit revoluția. Au apărut și pe la noi reviste pt femei. A apărut Nivea, L’Oreal, Garnier, Elmiplant, Cosmetic Plant, etc… Pe toate le-am încercat. Iată că apare și Google, la discreție, iar eu stau acasă, în concediu îngrijire copil. Tot internetul vuia de cât rău ne fac chimicalele. Aoleu! Am trecut la cosmetica bio, naturală, fără chimicale. Căutam chimicalele pe etichete mai ceva ca un ofițer de la Criminalistică. Alte prostii! Să te iei după unii, ignorând informațiile de specialitate. Eiiii, într-o bună zi, pielea mea nu a mai suportat! A clacat! Evident, vizita la dermatolog a fost obligatorie ( tot la știință am ajuns!), iar eu am început să revin pe calea cea bună, cea a echilibrului, a bunului-simț, a informației corecte, a iubirii, a acceptării.

Sunt atâția factori care ne influențează calitatea pielii! Moștenirea genetică este de bază, după care urmează stilul de viață, hrana, sănătatea fizică și spirituală, îngrijirea pielii cu produse testate dermatologic,  dedicate tipului de piele.

Nu. Nu există o Conspirație mondiala care vrea să ne omoare! Există dorința umană de a obține profit, cu orice preț chiar. Există lipsă de onestitate, tot umană. Există manipulare și ignoranță. Doamne, suntem plini de umanitate! Nu ne bagă nimeni pe gât toate acestea. Noi decidem dacă vrem sa fim masă de consum sau vrem să fim NOI. Asta presupune: IUBIRE, EDUCAȚIE, EFORT, RESPECT!

Este frumos să vorbim, să ne mai consultăm, să citim, să glumim. Totuși, înainte de toate, o vizită la medicul dermatolog pt a stabili tipul de piele  și prima rutină de îngrijire a ei. După aceea te poți juca încercând diverse produse potrivite tipului tau de piele. 

http://www.life.ro/fine-living/sanatate-si-ingrijire/dr-victor-clatici-medic-primar-dermatolog-soarele-fumatul-si-zaharul-sunt-responsabile-de-peste-99-din-semnele-asociate-procesului-imbatranirii-17043187

Cum îmi îngrijesc eu acum pielea? Cu grijă și efort! Etapele de bază rămân aceleași, mai alternez produsele (testate dermatologic), pt că nu cred în povești de adormit copii și mă informez constant. 

1. curățare

2. hidratare

3. protecție solară

4. tratamente dermatologice, în funcție de problemele pielii

Momentan, acneea mea s-a stabilizat. Îmi mai apare câte un monstru răzleț când își fac hormonii de cap, însă ii aplic un tratament local și scap repede. Încep cu Skinoren. Dacă nu vrea să-şi revină, aplic Fucidin. Cam atat!

Seara:

Imi curăț mai întâi machiajul ochilor cu demachiant bifazic pt ochi Nivea, după care continui cu apa micelară Sensibio pe toată fața. După demachiere, mă spal pe față cu emulsia pt spălat Dove – gama pt bebeluși, fără parfum.

Apoi, alternez, o seară Acid Azelaic 10% – The Ordinary ( aici review: Acidul azelaic, o seară Vitamin C Suspensie 23% + HA spheres 2% – The Ordinary (aici review: Vitamin C Suspension 23% + HA Spheres 2% TO). In jurul ochilor am rămas fidelă Cicabio Crema – Bioderma, de când m-a ajutat să-mi repar pielea uscată de retinol (am scris aici: Retinol 1%, The Ordinary! ). Deși am tenul gras, seara o mai aplic, din când în când și pe față, singură sau în combinație cu Vitamina C.

Dimineața:

Îmi curăț fața cu emulsia pt spălat Dove – gama pt bebeluși, fără parfum.

Îmi aplic pe toată fața, inclusiv zona cearcanelor și decolteu, o combinație între 2 serumuri apoase, în proporții egale: Niacinamide 10% + Zn 1% și Acid Hialuronic 2% + B5 – The Ordinary (NIACINAMIDE 10% + ZINC 1% TO). Aștept să intre în piele, după care în zona cearcănelor aplic crema de protecție solară Photoderm Max Aquafluide SPF50+ Bioderma. Pt că este o cremă cu filtre chimice, aștept 15 min și aplic Cicabio Crema Bioderma, doar în zona cearcănelor.

Pe restul feței, aplic Photoderm Nude Touch SPF50+ Bioderma – nuanța deschisă, am scris aici despre ea: Bioderma Photoderm Nude Touch Spf 50+. Peste zi revin cu aplicarea ei, înainte să plec de la birou.

Vara nu folosesc exfoliere chimică și retinol. Pielea mea se pătează foarte repede și cum acestea sunt fotosensibilizante, prefer să nu le folosesc. Crema de protecție solară nu te protejează 100%. 

Atenție! Fiecare este unică. Ce mi se potrivește mie, ție poate că îți face rău. Și fără așteptări fantasmagorice! Ce stricăm în ani de indiferență, nu se repară cu o cremă, oricât de multe ar spune producătorii că face. 

Si cam atât, momentan! Pupici!