Pielea mea…

Hello!

Am învățat să-mi urmăresc corpul, să-l ascult, să-l iubesc și să-l accept. Și mă adaptez la nevoile lui. Nu a fost mereu așa. Am o întreaga istorie în ceea ce privește îngrijirea pielii mele.

Am un ten mixt spre gras (vara mai ales, în zona T – frunte, nas, bărbie), cu tendințe acneice. Sufăr și de hiperpigmentație, cu toată protecția solară. Încă din perioada pubertății am început să fiu complexată de cum arată pielea mea. Mă gândeam: „Doamne, nu puteai să-mi dai și mie o piele perfectă!” Ei, uite că nu putea! Dumnezeu nu trebuia să stea drept în fața mea! La loc comanda! Ha-ha! Ce ştiam eu? Aveam niște lecții de învățat pe care le-am învățat, cam greu, ce-i drept! Despre ce vă mai scriam eu acum?

În toată nebunia asta, nu m-am gândit că am si ceva de câștigat de pe urma tenului meu „grăsuț”. Se ridează mult mai greu, el, tenul gras. Eheee!

Am început cu săpun, Apidermin, Lăptișor de matca și Doina, pt că pe vremea aceea doar atât se găsea pe la noi, pe la țară (Mda, sunt țărancă, de fel!). Mai aveam la îndemână niște mălai, gălbenuș de ou, miere și tot felul de măști cu fructe de sezon. Am făcut destule prostii. Dacă auziți de măști cu roșii, căpșuni, zmeură, morcovi, lămâi, portocale și alte minunății, lăsați-o baltă! Riscați să vă iritați pielea urât. Știu că nu ne lăsăm. Noi trebuie să încercăm. Nu știm exact de ce, însă TREBUIE! Eu am o scuză. Pe vremea aceea, îngrijirea pielii era folclor și atât! Acum nu prea mai aveți scuze, decât un pic de masochism.

Așa! A venit revoluția. Au apărut și pe la noi reviste pt femei. A apărut Nivea, L’Oreal, Garnier, Elmiplant, Cosmetic Plant, etc… Pe toate le-am încercat. Iată că apare și Google, la discreție, iar eu stau acasă, în concediu îngrijire copil. Tot internetul vuia de cât rău ne fac chimicalele. Aoleu! Am trecut la cosmetica bio, naturală, fără chimicale. Căutam chimicalele pe etichete mai ceva ca un ofițer de la Criminalistică. Alte prostii! Să te iei după unii, ignorând informațiile de specialitate. Eiiii, într-o bună zi, pielea mea nu a mai suportat! A clacat! Evident, vizita la dermatolog a fost obligatorie ( tot la știință am ajuns!), iar eu am început să revin pe calea cea bună, cea a echilibrului, a bunului-simț, a informației corecte, a iubirii, a acceptării.

Sunt atâția factori care ne influențează calitatea pielii! Moștenirea genetică este de bază, după care urmează stilul de viață, hrana, sănătatea fizică și spirituală, îngrijirea pielii cu produse testate dermatologic,  dedicate tipului de piele.

Nu. Nu există o Conspirație mondiala care vrea să ne omoare! Există dorința umană de a obține profit, cu orice preț chiar. Există lipsă de onestitate, tot umană. Există manipulare și ignoranță. Doamne, suntem plini de umanitate! Nu ne bagă nimeni pe gât toate acestea. Noi decidem dacă vrem sa fim masă de consum sau vrem să fim NOI. Asta presupune: IUBIRE, EDUCAȚIE, EFORT, RESPECT!

Este frumos să vorbim, să ne mai consultăm, să citim, să glumim. Totuși, înainte de toate, o vizită la medicul dermatolog pt a stabili tipul de piele  și prima rutină de îngrijire a ei. După aceea te poți juca încercând diverse produse potrivite tipului tau de piele. 

http://www.life.ro/fine-living/sanatate-si-ingrijire/dr-victor-clatici-medic-primar-dermatolog-soarele-fumatul-si-zaharul-sunt-responsabile-de-peste-99-din-semnele-asociate-procesului-imbatranirii-17043187

Cum îmi îngrijesc eu acum pielea? Cu grijă și efort! Etapele de bază rămân aceleași, mai alternez produsele (testate dermatologic), pt că nu cred în povești de adormit copii și mă informez constant. 

1. curățare

2. hidratare

3. protecție solară

4. tratamente dermatologice, în funcție de problemele pielii

Momentan, acneea mea s-a stabilizat. Îmi mai apare câte un monstru răzleț când își fac hormonii de cap, însă ii aplic un tratament local și scap repede. Încep cu Skinoren. Dacă nu vrea să-şi revină, aplic Fucidin. Cam atat!

Seara:

Imi curăț mai întâi machiajul ochilor cu demachiant bifazic pt ochi Nivea, după care continui cu apa micelară Sensibio pe toată fața. După demachiere, mă spal pe față cu emulsia pt spălat Dove – gama pt bebeluși, fără parfum.

Apoi, alternez, o seară Acid Azelaic 10% – The Ordinary ( aici review: Acidul azelaic, o seară Vitamin C Suspensie 23% + HA spheres 2% – The Ordinary (aici review: Vitamin C Suspension 23% + HA Spheres 2% TO). In jurul ochilor am rămas fidelă Cicabio Crema – Bioderma, de când m-a ajutat să-mi repar pielea uscată de retinol (am scris aici: Retinol 1%, The Ordinary! ). Deși am tenul gras, seara o mai aplic, din când în când și pe față, singură sau în combinație cu Vitamina C.

Dimineața:

Îmi curăț fața cu emulsia pt spălat Dove – gama pt bebeluși, fără parfum.

Îmi aplic pe toată fața, inclusiv zona cearcanelor și decolteu, o combinație între 2 serumuri apoase, în proporții egale: Niacinamide 10% + Zn 1% și Acid Hialuronic 2% + B5 – The Ordinary (NIACINAMIDE 10% + ZINC 1% TO). Aștept să intre în piele, după care în zona cearcănelor aplic crema de protecție solară Photoderm Max Aquafluide SPF50+ Bioderma. Pt că este o cremă cu filtre chimice, aștept 15 min și aplic Cicabio Crema Bioderma, doar în zona cearcănelor.

Pe restul feței, aplic Photoderm Nude Touch SPF50+ Bioderma – nuanța deschisă, am scris aici despre ea: Bioderma Photoderm Nude Touch Spf 50+. Peste zi revin cu aplicarea ei, înainte să plec de la birou.

Vara nu folosesc exfoliere chimică și retinol. Pielea mea se pătează foarte repede și cum acestea sunt fotosensibilizante, prefer să nu le folosesc. Crema de protecție solară nu te protejează 100%. 

Atenție! Fiecare este unică. Ce mi se potrivește mie, ție poate că îți face rău. Și fără așteptări fantasmagorice! Ce stricăm în ani de indiferență, nu se repară cu o cremă, oricât de multe ar spune producătorii că face. 

Si cam atât, momentan! Pupici!

 

 

 

 

 

NIACINAMIDE 10% + ZINC 1% TO

Hello!

Mi-am luat Niacinamide 10% + Zinc 1% de la The Ordinary și am promis un review. Vă rog poftiți de citiți!

Folosesc niacinamide în rutina zilnică de ceva vreme. Pt prima dată am citit despre acest ingredient la Paula Begoun, creatoarea Paula’s Choice, pe Beautypedia, și la Pasagera. Tot la ea am găsit și niște recomandări de produse cu acest ingredient. Nu am avut acces, la vremea aceea, decât la Olay Regenerist Regenerating Serum. Din păcate, la noi se găsea doar varianta cu parfum, o grămadă de parfum…. Am renunțat să-l folosesc. Am descoperit apoi CICAPLAST MAINS LA ROCHE POSAY. Am scris despre această cremă, aici: CICAPLAST MAINS.

Pe scurt, Niacinamida este un derivat al vitaminei B3, care, în urma ultimelor cercetări, la o concentrație de peste 4%, are efecte benefice asupra pielii prin stimularea sintezei ceramidelor (anti-ageing), reglarea producției de sebum, scăderea inflamația (acnee, rozacee) și reducerea hiperpigmentației (pete). Nu se folosește împreună cu vitamina C, deoarece va diminua efectul acesteia.

Aveți mai jos detalii amănunțite despre acest ingredient:

https://www.truthinaging.com/ingredients/niacinamide

http://www.thedermreview.com/niacinamide/

Așadar, când am văzut formula cu 10% Niaciamide de la The Ordinary, am fost foarte încântată. Mai ales că vine sub forma unui ser în mediu apos (cine are tenul gras știe ce spun…), fără parfum, alcool sau alți iritanți, la minunatul preț de 27.5 lei pt 30ml, în Farmacia Tei.

Nu pot spune că am obținut rezultate spectaculoase folosind doar acest ingredient, însă nici nu mă așteptam la așa ceva. Consider că dacă ne îngrijim adecvat pielea, folosind cât mai multe ingrediente benefice, în timp, pielea își va menține elasticitatea și va păstra un aspect plăcut.

Nu conține parfum, deci nu are vreo aromă plăcută, dar nici dezagreabilă. Are un ușor iz medicinal. Formula este lichidă, intră imediat în piele și poate părea puțin lipicioasă fără să fie deranjant acest aspect. Eu care am tenul mixt spre gras, folosesc serul dimineața împreună cu Acid Hialuronic 2% + B5 tot de la The Ordinary, pe față și decolteu, după care aplic protecția solară. Cine are pielea normală spre uscată va aplica și o cremă hidratantă după protecția solară cu filtre chimice. Dacă folosiți protecție solară minerală, crema hidratantă se aplică înaintea ei.

Mare atenție! Pot exista reacții adverse în cazul unui ten foarte sensibil sau dacă se folosesc deodată mai multe produse concentrate, cum ar fi: exfolianți BHA – AHA, retinol, vitamina C. Acestea le folosim separat, seara, alternativ, ca să nu stresăm pielea nejustificat. Dacă nu ați mai folosit niciodată acest ingredient este mai bine să-l testați pe o porțiune mică de piele sau să-l folosiți diluat cu o cremă.

 

 

Acidul azelaic

Hello!

Astăzi vă încânt cu ceva informații despre un ingredient important pt tenul acneic, pătat, cuperozic (cu rozacee) – acidul azelaic, un derivat din cereale.

Am început să-l folosesc de când nu am mai găsit Brevoxyl. Tot căutând soluții pt coșurile mele, am găsit Skinoren gel – 15% acid azelaic. Mai există și varianta Skinoren cremă – 20% acid azelaic.

Ehhhh! Și cum eu nu pot sta liniștită până când nu aflu cât mai multe despre ceea ce folosesc, am descoperit că acidul azelaic, pe lângă faptul că este antibacterian, are proprietăți exfoliante și antiinflamatorii, fiind astfel de ajutor în cuperoză și melasmă. Împiedică formarea comedoanelor!

În plus, nu fotosensibilizează pielea, iar bacteriile nu devin rezistente la el, ca în cazul antibioticelor. Atenție, totuși! Orice ingredient, fie el natural sau sintetic, poate provoca reacții neplăcute. Dacă apar semne de înroșire, usturime, descuamări ale pielii, iritații nejustificate, întrerupeți folosirea lui imediat.

https://www.dermnetnz.org/topics/azelaic-acid

Am fost foarte încântată când am găsit în Farmacia Tei Acid azelaic 10% – gel cremă, de la The Ordinary. Eu îl folosesc seara după ce-mi aplic serul Matrixyl – The Ordinary. Evitați zona ochilor și a gurii. Peste el se poate aplica orice cremă doriți. Are o textura siliconată și se așează bine pe ten. De când îl folosesc văd o îmbunătățire a texturii pielii, cu mai puține coșuri și iritații, însă petele nu pot spune că au dispărut.😊

http://theordinary.com/product/rdn-azelaic-acid-suspension-10pct-30ml

Este un produs care merită introdus în rutina de îngrijire a tenului cu tendință acneică, cu pete sau rozacee. Dacă vă așteptați la efecte miraculoase peste noapte, nerespectând toate etapele de îngrijire ale pielii, veți fi dezamăgite. Nu se pot obține rezultate favorabile dacă nu se respectă o rutină corectă de îngrijire, adecvată tipului de ten. Deci, pe lângă tratamentele specifice anumitor probleme ale pielii (acnee, pete, riduri, rozacee), cei mai importanți pași sunt:

  • curățarea cu produse blânde așa cum v-am mai spus aici: Arta de a te demachia!!!!
  • hidratarea cu produse testate dermatologic în laboratoare (eu prefer dermatocosmeticele)
  • protecția solară, despre care am scris aici: Protectia solara

Să nu uităm, desigur, și de alți factori importanți care influențează calitatea pielii: moștenirea genetică, starea de sănătate în general, hrana de calitate, sportul și, nu în ultimul rând, un râs sănătos în fiecare zi…. 😂

Ingrijirea pielii la pubertate si nu numai….

Buna!

Ce facem cand copiii nostri trec de la copilarie la pubertate, cand hormonii incep sa-si faca de cap, tenul se ingrasa si apar primele cosuri?

Este important sa-i  invatam sa-si ingrijeasca corect tenul, indiferent ca sunt baieti sau fete, deoarece pot dezvolta o acnee grava sau isi pot agresa tenul, acesta devenind sensibil, foarte gras sau foarte uscat, cu pori dilatați și pete neplacute!

Stiu ce vorbesc pt ca am patit-o pe pielea mea! Macar am o scuza, in vremea adolescentei mele nu existau decat: sapun solid, crema Apidermin, lapte Doina, malai si sfaturile bunicii… alte informatii, nici gand!

Acum, avem chiar prea multe informatii!

Va rog sa verificati sursa informatiilor de pe net sau auzite pe la rude, prieteni, cunostinte, prin comparare cu sfaturile specialistilor dermatologi!

Cel mai bine este sa mergeti cu copilul la dermatolog, iar acesta sa-i recomande o rutina de ingrijire a tenului adecvata varstei si problemelor specifice!

Pentru ca eu am o fetita care se afla exact la varsta potrivita (11 ani) si pentru ca am fost la dermatolog, am citit, am testat, eu i-am creat urmatoarea rutina de ingrijire a tenului:

Dimineata:

  • curatare cu apa micelara Bioderma Sensibio sau Garnier pt ten sensibil, pe care o clateste cu apa si se sterge cu un prosop curat, prin tamponare
  • un fas de apa termala, oricare…
  • crema Bioderma Sebium Pore Refiner sau Bioderma Sebium Global, cat un bob  de mazare in zona T (frunte, nas, barbie), evitand aplicarea in zona ochilor si a gurii
  • crema cu protectie solara Bioderma Photoderm AKN Mat Fluid SPF30

Seara are același ritual ca și dimineața, mai puțin crema de protecție solara.

Nu trebuie sa-si pună mainile murdare pe fata!

Daca are un cosulet mai nazdravan ii aplic pe el Skinoren crema.

In cazul in care copilul are un inceput de acnee,  va recomand:

  • crema La Roche Posay Effaclar Duo (+) sau Effaclar K(+), cat un bob  de mazare in zona T (frunte, nas, barbie) sau unde sunt probleme, evitand zona ochilor si a gurii.

Eu cele mai bune preturi le gasesc la Farmacia Tei!

Toate produsele recomandate sunt testate pe propria piele! Daca vedeti ca nu sunt rezultate va rog sa cautati un dermatolg si sa nu faceti compromisuri cu pielea copiilor sau a dvs.

 Cunoaste-te, ingrijeste-te, iubeste-te!

Like&share, dacă v-a plăcut!